Unorthodox – Recomandare Netflix

Lucrând in industria HORECA de mai bine de 12 ani, recunosc ca perioada asta a izolării mi-a prins destul de bine: am recuperat somnul pierdut de-a lungul timpului, m-am relaxat făcând integrame sau colorând cărți de colorat pentru adulti, am citit de placere (dincolo de lectura de specialitate din zona culinara) si, nu in ultimul rând, am lâncezit zile întregi in fata televizorului, urmărind ultimele apariții Netflix.

Așa se face ca după ce am făcut o noapte albă si am stat sa finalizez ultima serie din Casa de Papel (oare e cineva care nu i-a urmărit pe simpaticii escroci spanioli?), am căutat si alte seriale care sa ma captiveze; printre descoperirile făcute se numără “The Crown”, “Califatul” sau “Unorthodox”. Despre cel din urma serial o sa va povestesc câte ceva, in speranța ca veți găsi imboldul de a pătrunde in lumea evreilor ultraortodocși, astfel încât sa înțelegeți anumite comportamente si, de ce nu, sa descoperiți o alta cultura prezenta încă in secolul nostru.

“Unorthodox” este o mini-serie cu numai 4 episoade si fiecare dintre acestea durează in medie 40 de minute, iar povestea pare a fi una destul de banala, in care eroina fuge de acasă, nemulțumita fiind de cutumele castei in care trăiește si cu dorința de a-si îndeplini un vis, acela de a urma o cariera in domeniul muzicii; totuși, pe măsura ce urmam firul epic, cu alternarea secvențelor prezent-trecut, descoperim ca este vorba de producție complexa, in care se încearcă (si zic eu ca se si reușește) sa se portretizeze comunitatea hasidica de evrei din New York si sa cuprindă in întregul sau cursul evoluției de sine a unei tinere fără educație, dar cu o voința si putere de lupta rar întâlnite.

In ziua in care afla ca soțul sau vrea sa divorțeze, fiindcă ea nu poate sa îndeplinească principala calitate de soție (aceea de aduce pe lume copii), Esty decide sa fuga la Berlin, oraș in care mama ei a evadat la rândul sau in urma cu mulți ani.

https://youtu.be/-zVhRId0BTw

Ulterior, aflam ca Esty este însărcinată, dar, ca o ironie a sortii, soțul ii propusese divorțul înainte sa afle acest lucru. După ce descoperă greșeala făcută, soțul tinerei (Yanko Shapiro) încearcă sa îndrepte trecutul si pleacă in căutarea lui Esty, alături de un var de al sau.

Urmează o goana nebuna in mai multe planuri, însă din toate aceste episoade, câștigătoare iese Esty, care se descoperă pe sine din diferite perspective: ca fiica, ca amanta, ca tânăra fără educație ce lupta sa își facă un viitor, ca prietena si, mai mult de atât, ca femeie, nu ca simpla “mașina de făcut copii” – așa cum era considerată in comunitatea sa.

Sinceră sa fiu, dincolo de personajul lui Esty (admirabil jucat de actrița de origine israeliana Shira Haas), mie mi-a atras atenția si cel al lui Yanko (soțul naiv), dar si al lui Moishe, varul lui Yanko, un tip vicios, cu un trecut nu tocmai imaculat, care simbolizează tot ceea ce e mai rău si mai degradant in ființa umană.

As putea sa povestesc mult si bine despre aceasta serie, atât de tare m-a fascinat, dar va las sa descoperiți singuri nuanțele si sa reveniti cu propriile impresii.

Ca o curiozitate, amintesc si faptul ca serialul se bazează vag pe autobiografia lui Deborah Feldman din 2012, intitulată Unorthodox: The Scandalous Rejection of My Hasidic Roots”.

Un alt amănunt pe care nu am cum sa il las deoparte ar fi si acela ca evreii ultrareligioși despre care s-a făcut filmul “Unorthodox”, de pe Netflix, se trag din nordul Transilvaniei, din Satu Mare.

Apoi, dacă veti urmări “Unorthodox”, mai mult ca sigur veți proceda ca mine si veți caută pe internet informații suplimentare despre evreii ultrareligiosi, fiindcă subiectul este captivant.

Pentru alte recomandari din categoria Filme puteti urmari sectiunea dedicata CityFemme

Postari similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *