Prima luna in trei si prima mica aniversare

Astazi s-a implinit o luna de cand impreuna cu sotul meu am devenit parintii unui frumos baietel (cel putin noua asa ni se pare 😀 ) – Tudor-Mihai. Timpul a trecut incredibil de repede, nu stiu cand s-a dus, stiu doar ca noua rutina imi ocupa tot timpul, iar mogaldeata de nici 4 kilograme ne surprinde si ne fascineaza cu fiecare noua expresie sau cu fiecare nou sunet. 🙂

Trezirile la 2-3-4-5 dimineata au devenit ceva obisnuit (desi bebe e cuminte si are maxim 2 treziri pe noapte), la fel si somnul fragmentat (si cine ma cunoaste stie cat de mult iubeam eu somnul), iar teama mea ca n-o sa stiu cum sa-l apuc cu grija, cum sa-l ridic, cum sa-l manevrez pe bebe s-a dovedit nefondata, mai ales ca am descoperit ca un nou-nascut nu este chiar atat de fragil cum credeam.

Bineinteles, este fragil, dar nu chiar sticla, nu se sfarama la o atingere. 😀 Iar asta m-a facut sa-i schimb cu destula usurinta cele vreo doua sute de scutece de pana acum (stiu, stiu, o sa le pierd in curand numarul), sa il tin atunci cand ii fac baita, sa-l iau in brate etc.

Nu stiu pentru alte mame cum a fost cu sentimentele materne – daca a fost o explozie de iubire din momentul in care au aflat ca sunt insarcinate, atunci cand l-au tinut pentru prima data in brate sau totul a evoluat in timp. Eu personal ma aflu in ultima categorie, simt ca sentimentele se intensifica pe zi ce creste, cu fiecare noua descoperire. Imi vine sa-l mangai si sa-l pup mai ales cand doarme asa linistit si ma abtin cu greu, pentru ca nu vreau sa se trezeasca asa repede. 😀

Abia astept sa mai creasca putin, sa zambeasca mai mult, sa gangureasca, sa ma “inteleg” cu el. 😀 Insa incerc sa ma bucur de fiecare zi in parte, sa-mi petrec timp descoperindu-l, avand grija de el, reactionand la nevoile sale. Si pana acum cred ca merge destul de bine, mai ales ca am avut ajutor la tot ce am avut nevoie de la sotul meu. 🙂

Coronavirusul ne-a facut sa schimbam planurile de botez si sa-l facem mult mai tarziu decat planuiam, cu speranta ca pana atunci lucrurile se vor calma si vom reusi sa avem o petrecere memorabila alaturi de familii si prieteni, fara nicio teama.

Nu vreau sa vorbesc in acest articol de partile mai putin placute, de durerile de dupa nastere, de anevoiosul proces al alaptarii sau de grija constanta daca faci lucrurile bine si impulsul de a-i scrie medicului de familie la orice ora din zi si din noapte, cu cine stie ce intrebare.

Acest articol este menit sa fie o amintire si cadoul meu virtual pentru fiul meu, pentru ca Mihai sa-l citeasca atunci cand va creste suficient de mare si poate intelege ce simteam eu ca proasptata mamica.

Nu am vrut sa las prima luna sa treaca nemarcata, asa ca am improvizat o mini-sedinta foto la noi acasa, cu “recuzita” primita de la matusa & unchiul din Franta, care de-abia asteptau sa-si rasfete nepotul si care au cumparat aceste haioase costumase inca de cand eram insarcinata. 🙂

Pentru mai multe informatii din aceasta categorie, puteti vizita sectiunea Parinti CityFemme

Sursa foto: arhiva personala

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


15 − six =