#motivesadonezi: Pacienții cu o boală incurabilă sunt trimiși acasă, să aștepte. În București, există doar două echipe care îi îngrijește acasă

Peste 172.000 de copii și adulți care înfruntă o boală incurabilă au nevoie, urgent, în fiecare an de îngrijire paliativă, însă doar unul din zece pacienți primește la timp acest tip de îngrijire. Ceilalți aud un descurajant “nu se mai poate face nimic” și sunt trimiși acasă, să aștepte.

Un studiu realizat pentru Banca Mondială, cu sprijinul experţilor locali și internaţionali din domeniul paliaţiei, arată că la nivel național există doar 13 echipe de îngrijire la domiciliu care oferă îngrijire medicală, sprijin social și consiliere psiho-emoțională pentru pacienți și familiile lor.

În București, există doar două echipe complete de îngrijire paliativă la domiciliu, formate din medici, asistenți și terapeuți: ambele ale Fundatiei HOSPICE Casa Speranței, care au grijă gratuit de pacienții cu boli incurabile și de familiile lor acasă, acolo unde vor majoritatea să își petreacă timpul rămas. Nevoia este, însă, uriașă. Același document pentru Banca Mondială arată că în București ar trebui să existe 47 de echipe mobile de home care, astfel încât toți pacienții care suferă de o boală incurabilă să beneficieze la timp de paliație.

Echipele HOSPICE fac anual, doar în București, peste 5.000 de vizite la domiciliul pacienților. Pentru a reuși să ajungă la un număr cât mai mare de pacienți care au nevoie de sprijin, HOSPICE Casa Speranței a lansat campania #motivesadonezi, cea mai importantă campanie de strângere de fonduri din an. 

“Anul trecut, din cauza instabilității financiare și a modificărilor fiscale și legislative, HOSPICE Casa Speranței a trecut prin cel mai greu moment din istoria de aproape 30 de ani a fundației: ne-am văzut nevoiți să suspendăm serviciile de îngrijire la domiciliu, oferite gratuit, în jumătate de București. Acest lucru a înseamnat că în sectoarele 4, 5 și 6 din Capitală nu a funcționat, pentru câteva luni, niciun serviciu de îngrijire la domiciliu. Este cumplit de greu să nu ai resurse să ajuți un pacient căruia deja i s-a spus că nu se mai poate face nimic și să ajungi să“alegi” pe cine ajuți pe criterii teritoriale, și nu de boala. Datorită generozității celor care ne susțin, am reușit să redeschidem aceste servicii, dar putem să menținem aceste servicii doar cu sprijinul comunității. Facem un apel către companii să ne susțină și să dea banilor pe care oricum îi platesc către stat o destinație concretă: îngrijire paliativă gratuită, la domiciliu, pentru pacienții care trec prin cel mai greu moment al vieții lor“, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței. 

Reprezentanții companiilor sunt încurajați să utilizeze până la sfârșitul acestui an facilitatea fiscală care permite direcționarea până la 20% a impozitului pe profit/venit datorat statului sau 0,75% din cifra de afaceri către fundația HOSPICE Casa Speranței, pentru ca echipele noastre de home care să poată să îngrijească la domiciliu cât mai mulți pacienți. Procedura nu presupune costuri suplimentare pentru companii, conform legislației în vigoare. Detalii pe https://www.hospice.ro/20hospice/.

Despre HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip. 

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. În 2019, HOSPICE a inaugurat centrul socio-medical de la Adunații Copăceni, primul din România destinat exclusiv copiilor cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 27 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 30.000 de copii și adulți cu boli incurabile, cât și familiilor acestora.

Poți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație ( https://www.hospice.ro/doneaza/ ). Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro. Ne găsiți pe Facebook și pe Instagram , iar pe Youtube puteți afla povestea HOSPICE și istoria îngrijirii paliative în România.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


16 − one =