Experiențe alternative în jurul Festivalului Internațional George Enescu

Enescu Spirit un nou proiect asociat, realizat de life.ro

Cei dornici de mixuri inedite, melomani sau doar curioși, cei care doresc să se bucure alături de alții de sărbătoarea prilejuită de Festivalul Internațional „George Enescu”, cei care vor căuta câteva clipe de pauză sub egida muzicii vor putea experimenta o atmosferă dedicată, în zilele de deschidere și de închidere ale ediției 2019. 

„Enescu Spirit” – un proiect organizat de LIFE.ro, asociat ediției 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, va oferi în interiorul Palatului Universul o multitudine de activități inspirate de muzică, transpuse în experiențe diverse – de la audiții inedite, la proiecții de film, de la degustare de cafea, așa cum îi plăcea lui Beethoven, până la creații inspirate de muzicieni. 

Acest nou program asociat Festivalului creează o conexiune în plus cu publicul, festivalier sau nu, aduce muzica mai aproape de o audiență diversă, mai mult, poate fi prilej de descoperire sau  redescoperire a lui Enescu într-o altă lumină, dintr-un alt unghi. Această deschidere, intensificarea interacțiunii dintre oraș și Festival este o direcție pe care am construit în acest an și suntem bucuroși că am atras parteneri valoroși spre beneficiul publicului nostru“, a spus Mihai Constantinescu, Directorul Festivalului Internațional George Enescu.   

Atât pe 31 august, la deschiderea Festivalului, cât și la închidere, pe data de 22 septembrie, în spațiile de la Palatul Universul (din Str. Brezoianu 23-25) LIFE.ro va organiza o serie de evenimente inedite, pe tot parcursul celor două zile, grupate sub conceptul Enescu Spirit. Bucuria muzicii, dar și puterea ei de a reuni oameni de vârste și interese diferite și de a crea armonie va fi ilustrată prin acțiuni care vor include de la audiții de muzică live, la seturi originale propuse de DJ care valorifică teme enesciene, până la proiecții de filme, concursuri și ateliere creative pentru copii și adulți, competiții live între grafferi și street artiști ale căror lucrări vor fi licitate, iar sumele obținute vor fi donate pentru dezvoltarea de programe educaționale muzicale sau prin crearea unor spații originale de relaxare în care muzica va facilita și încuraja întâlniri între generații.  

Vorbind despre includerea evenimentului LIFE.ro în rândul programelor asociate ediției 2019 a Festivalului Internațional George Enescu, Tana Pazara, Publisher LIFE.ro a declarat:  „Enescu a crezut în marea putere a muzicii de a uni, de a crea armonie și tocmai această linie de forță de mare actualitate o valorificăm în evenimentele LIFE.ro organizate la Palatul Universul. Mai mult, prin diversitatea acțiunilor transformăm muzica într-un limbaj care se adresează atât fanilor consacrați ai Festivalului, cât și mai noilor melomani, hipsterilor și copiilor Mileniului, coporatiștilor și ONG-iștilor, fie ei CEO sau freelanceri, toți se pot conecta la Spiritul Enescu. Festivalul Enescu transformă Bucureștiul pentru aproape o lună în punctul nodal al marii muzici a lumii și noi vrem să valorificăm la maximum această minunată energie.”

LIFE.ro va pregăti și o ediție tipărită dedicată Festivalului Internațional George Enescu. Aceasta va include o serie de interviuri cu oamenii care fac posibil ca acest festival să se întâmple, despre bucuria de a fi parte a acestuia, dar și despre provocările care apar într-un eveniment de asemenea anvergură. 

Programul detaliat al evenimentelor va exista atât în secțiunea dedicată festivalului de pe site-ul LIFE.ro cât și  pe pagina de facebook Life.ro.


Spectacol eveniment în cadrul Festivalului Internațional George Enescu:  „Femeia fără umbră”, de Richard Strauss

Maestrul Valdimir Jurowski la pupitrul orchestrei Radiodifuziunii din Berlin, 20 de artiști lirici internaționali și proiecții semnate Lidia Carmen Vidu într-una dintre cele mai misterioase piese de operă

Pe data de 4 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Sala Palatului, cea mai veche orchestră Radio a Germaniei, sub bagheta directorului artistic al Festivalului propune publicului o experiență artistică cu totul specială – „Die Frau Ohne Schatten” – „Femeia fără umbră”.

Opera compusă de Richard Strauss, pe un libret de Hugo von Hofmannstahl, a fost considerată de cei doi ca fiind ultima lor „operă romantică”, iar melomanii o asemuiesc, din perspectiva adâncului simbolism, cu „Flautul fermecat” al lui Mozart. „Die Frau Ohne Schatten” a fost începută înaintea Primului Război Mondial, iar premiera a avut loc cu 100 de ani în urmă.

Maratonul impus de „Die Frau Ohne Schatten” muzicienilor – soliști, dirijor, orchestră este în sine un spectacol eveniment prin amploarea lui, numărul mare de artiști implicați, complexitate. În cadrul Festivalului se vor adăuga proiecțiile video semnate de regizoarea și artistul vizual Lidia Carmen Vidu, care deschid noi posibilități de receptare și raportare la partitură.

Realizarea proiecțiilor a presupus o documentare minuțioasă, parcurgerea lucrărilor din care a fost inspirat libretul, respectiv basmul „Inimă de Piatră“, a lui Wilhelm Hauff și „Convorbirile unor emigranți germani”, a lui Goethe, studierea unor referințe din publicații de specialitate și urmărirea unor montări internaționale.

Una din caracteristicile copleșitoare ale lucrării este și dimensiunea sa: opera este scrisă pentru 164 de instrumente, include cor și 20 de personaje, soliști, cu roluri dificile și intense. Provocarea orchestrei constă și în obținerea unor sonorități închegate, în pofida dificultății de a acomoda instrumente mai rare cum sunt armonica de sticlă, orga, mașina de vânt și de tunete și a partiturii, concepută astfel încât să descrie cele două lumi ale poveștii: cea a spiritelor și cea a oamenilor.


Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume. 

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare. 

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

Related Post

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


eight + 1 =