Cand casa parinteasca nu mai e acasa?

Mi-a venit ideea acestui articol in urma cu ceva vreme, cand intr-o discutie cu un prieten acesta m-a intrebat cand am de gand sa mai merg acasa. Si cumva am ramas surprinsa de formulare. Cum adica? Merg acasa in fiecare seara. 🙂

De fapt, intrebarea lui era cand o sa mai merg in vizita la parintii mei (lucru pe care nu il fac suficient de des), iar in timp ce el inca considera casa parinteasca “acasa”, recunosc ca eu nu o mai fac.

Nici nu stiu cand s-a produs schimbarea. Evident ca cei cinci ani in care am locuit in camin, in studentie, “acasa” era la Valeni, mai tarziu, cand am locuit in chirie, tot la casa parintilor mei ma refeream ca fiind “acasa”. Chiar si dupa ce m-am mutat in apartamentului prietenului meu, care intre timp mi-a devenit sot, nu pot sa zic ca m-am simtit bine acolo de la inceput.

Cred ca acasa este acolo unde sunt persoanele dragi, nu? Si cu toate ca intotdeauna casa parinteasca va ocupa un loc special pentru mine, pentru ca ma leaga toate amintirile legate de copilarie, adolescenta, formarea mea ca persoana, toate idealurile si visurile si multi dintre prietenii pe care i-am facut si i-am pastrat inca de atunci, acasa este acum locul in care locuiesc impreuna cu sotul meu.

Acasa este locul in care abia astept sa ma intorc dintr-un concediu, indiferent cat de frumos a fost el. Este locul in care imi fac cu placere planuri de renovare si amenajare a spatiului. Este locul pentru care cumpar cu drag prostioare decorative. Este locul in care citesc cu cel mai mult spor, este locul in care ma simt cel mai bine sa dorm pana tarziu si este locul in care pun lucrurile fix asa cum vreau. 🙂

Unde este acasa pentru voi? 🙂

Sursa foto: pixabay.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


seven + two =