Constelatii familiale – ce sunt si cum te pot ajuta

Auzim si citim tot mai des despre constelatii familiale, un subiect foarte la moda acum. Cei mai multi dintre noi stim deja ca nu au nimic de a face cu astrologia si ca reprezinta o terapie de grup prin care iti poti vindeca niste „mosteniri de familie” mai putin placute. Dar cum functioneaza o asemenea terapie si care ar fi avantajul participarii la un workshop de constelatii familiale? La aceste intrebari si altele ne-a raspuns Cristina Mihaila, facilitator de constelatii familiale, pe care o puteti gasi pe pagina Get your power back – Constelatii familiale cu Cristina Mihaila.

Cum functioneaza terapia prin metoda constelatiilor familiale?

Spre deosebire de alte tipuri de terapii, in care lucram individual si suntem considerati unici si speciali, in constelatii se se porneste de la premisa ca fiecare apartinem unui sistem. Iar cel primordial este, evident, familia. Asa ca accentul se pune pe dezvaluirea si lucrul asupra acelor influente pe care familia le are asupra membrilor sai. 

Deci ajungem la ‘mostenirile de familie’ si cum ne influenteaza acestea?

Exact, e vorba despre ceea ce mostenim de la familie. Prima facilitatoare cu care am lucrat, Dorina Mocanu, cea care a adus metoda constelatiilor familiale in Romania, dadea un exemplu foarte bun: de la parinti si bunici nu mostenim doar parul blond si ochii albastri, ci si frustrarile, traumele si durerile lor. Exista chiar teorii stiintifice potrivit carora aceste lucruri se transmit urmasilor prin intermediul ADN-ului.

Ce se intampla efectiv in cadrul unei astfel de terapii?

Fiind o terapie de grup, se lucreaza cu mai multi participanti, in general in format de workshop de weekend, retreat sau tabara. Constelatiile familiale apartin genului de terapii sistemice, asadar se recreaza sistemul familial al participantilor. Astfel, fiecare, cand ii vine randul, isi prezinta pe scurt problematica pe care doreste sa o lucreze sau intentia cu care a venit la workshop, dupa care alege reprezentanti din grup pentru membrii familiei, mama, tata, fratii, sotul etc. In functie de situatie, se pot alege reprezentanti si pentru anumite evenimente care s-au petrecut in familia de origine, cum ar fi divortul parintilor, moartea prematura a cuiva, o sinucidere etc sau concepte generale de genul ‘secret de familie’, ‘boala’ sau ‘razboi’. 

Ce se intampla apoi, odata ce acesti reprezentanti intra in ‘scena’, poate sa fie considerat de catre cei neinitiati drept „magie”. Toti cei implicati incep sa interactioneze si sa se poarte intr-un mod care recreaza niste evenimente sau stari din familia respectiva, pe care ei, complet straini fiind, nu au de unde sa le cunoasca in mod normal. 

Suna intr-adevar a magie. Cum se explica faptul ca reprezentantii par sa „simta” ce au simtit cei pe care ii reprezinta in cadrul constelatiei?

Atunci cand Bert Hellinger, initiatorul metodei constelatiilor familiale, a fost intrebat cum functioneaza terapia lui, a raspuns ceva de genul „nu stiu cum se intampla, dar functioneaza”. Intre timp au aparut diverse lucrari si articole pe tema campului morfic, un soi de tesatura invizibila de legaturi in care ne miscam cu totii si prin intermediul caruia ne conectam unii la altii. Asa se explica prezenta trecutului, desi invizibila, totusi extrem de puternica, intr-un grup. Practic, cand suntem in grup, simtim o serie de lucruri, desi nu sunt spuse, iar uneori nici macar stiute la nivel constient: iubirea, lipsa de iubire, incarcatura emotionala si chiar bolile sau actele impotriva naturii, precum crimele.

Evident sunt si teoriile clasice de genul subconstientului colectiv al lui Jung, sau alte abordari mai spirituale, care privesc ‘sursa’, din care provenim toti si la care ne intoarcem la un moment dat, ca pe un catalizator, prin intermediul caruia putem simti inclusiv ce au simtit inaintasii nostri sau ai altora. 

Cum te-ai hotarat sa devii din client facilitator?

Personal am experimentat diverse metode de consiliere psihologica si practici de mindfulness, de la terapie cognitiv-comportamentala la coaching si de la psihodrama la metoda Espere, trecand si prin cursuri de yoga, reiki etc. Insa, in 2013 cand am descoperit constelatiile familiale, am avut o revelatie. M-am conectat cu metoda din prima, am inteles si am aderat imediat la principiile dupa care functioneaza, asa-zisele ‘legi ale iubirii’ asa cum le-a numit Hellinger. M-am dus la workshop-uri odata la cateva luni, timp de cativa ani, am fost chiar si intr-o tabara de o saptamana. Iar la un moment dat, atunci cand prietenii sau colegii imi povesteau diverse situatii de viata sau probleme personale, am inceput sa ‘vad’ in cap cum as face eu acea constelatie. Si atunci mi-am dat seama ca trebuie sa ma apuc de formare si sa devin facilitator. Ceea ce am facut incepand cu 2017, avandu-i drept profesori pe Jutta ten Herkel (o facilitatoare care a lucrat indeaproape cu Hellinger) si pe Ion Bucur.

Ce inseamna exact ‘legile iubirii’?

In primul rand o precizare, in acest context nu trebuie sa ne gandim la ‘iubire’ ca la dragoste romantica, ci sa intelegem prin ‘fluxul iubirii’ curgerea normala si fireasca a vietii intr-un sistem, fie el de familie sau de alt tip. Dupa ce si-a petrecut 16 ani in Africa de Sud, traind cu triburile Zulu, Hellinger a observat ce tip de ‘legi’ nescrise existau in acele comunitati arhaice si cum functionau lucrurile acolo intre membrii familiilor sau membrii grupurilor mai mari. Si asa este si in cazul nostru si al familiilor noastre… In momentul in care una sau mai multe dintre aceste legi au fost incalcate in vietile inaintasilor nostri, apar dificultati la nivelul generatiei noastre, atunci cand de exemplu un frate, un var sau un copil de-al nostru preia povara si se recreaza situatia din trecut, nu neaparat identic, dar cu aceleasi efecte si resimtita la fel.

Legile iubirii reprezinta un subiect foarte vast, despre care putem avea un articol separat, asa ca doar o sa le enunt aici. Este vorba despre ordine, adica cei care s-au nascut primii vin inaintea celor care s-au nascut dupa ei. Atentie, deci, sa nu ne punem mental si energetic in rolul parintilor nostri, pentru ca facem o greseala… A doua lege este echilibrul intre dat si primit, asta e ceva ce trebuie sa avem in vedere in toate relatiile, inclusiv in cele de cuplu. Iar a treia priveste apartenenta, toti cei care s-au nascut intr-o familie sau sunt parte a unui grup, au dreptul de a apartine acelui sistem, excluderea determinand de fiecare data consecinte serioase.

Care este scopul unei constelatii familiale? Dupa ce am vazut de unde „ni se trage, ce putem face pentru a indrepta situatia?

Ceea ce se pune in ‘scena’ e imaginea mentala a celui care lucreaza, a clientului. Chiar daca de multe ori nu stie ce s-a intamplat in trecut, are informatiile in modul subconstient. Odata ce imaginea se stabilizeaza si apar informatii despre situatie in campul in care interactioneaza reprezentantii, facilitatorul va ‘descurca’ metaforic incurcaturile sistemice. Asta poate sa insemne plasarea tatalui intr-un alt loc in spatiul destinat lucrului, indemnul adresat unei fiice sa isi onoreze mama sau frazele vindecatoare prin care un cuplu de tineri divortati, dar inca nedesprinsi energetic, isi definitiveaza procesul. Parcursul terapeutic in timpul unei constelatii familiale este intens, de multe ori foarte profund emotional, sunt clienti, reprezentanti sau participanti care simt in corp diverse somatizari, plang, rad etc. Este o metoda care ofera o posibilitate extraordinara de catharsis. 

Cum poate sa-si dea seama o persoana daca are nevoie de acest tip de terapie sau de o alta? 

Asta depinde de fiecare. Am vazut oameni carora le-a luat ani de zile sa se hotarasca sa mearga, eu fiind una dintre acestia. Mi-a luat trei ani de cand mi s-a recomandat prima data pana sa imi fac curaj sa merg si sa ma ‘expun’. Asa consideram eu atunci, cu informatiile pe care le aveam, ca aceasta este o terapie care expune subiectul. Insa dezvoltarea personala nu este despre a sta in zona de confort, asa ca pana la urma am mers la prima constelatie dupa ce mi-a ajuns cutitul la os, cum se spune. Si am vazut pe pielea mea nu doar ca cel care lucreaza nu este ‘expus’, ba chiar este protejat, pentru ca grupul in care lucrezi va indeplini intotdeauna rolul potrivit pentru a te ajuta sa te deschizi si sa iti rezolvi starile si situatiile pentru care ai ajuns acolo. Puterea si energia grupului sunt fantastice si se simt intotdeauna extrem de puternic.

Dar am vazut si altfel de situatii, in care oamenii s-au hotarat foarte usor sa participe la asa ceva. De exemplu cunosc o femeie cu care am discutat intamplator intr-o vineri despre constelatii familiale, iar a doua zi, sambata, am gasit-o la workshopul unde participam. Eu ii spusesem ca nu mai erau locuri, dar sunase totusi si se inscrisese pentru ca cineva dintre cei confirmati initial renuntase. A fost foarte determinata, a venit, a si lucrat, era locul ei sa fie acolo atunci.

Un alt lucru important de stiut daca va ganditi sa experimentati un workshop de constelatii familiale, este ca nu veti lucra doar in propria constelatie. Si in cele in care veti fi doar reprezentant sau participant de pe margine, aveti un rol care va starni ecouri profunde in voi. Sunt oameni care mi-au spus ca au lucrat mai profund in constelatiile altora, pentru ca s-au trezit alesi in roluri sau in situatii care le trezeau amintiri sau sentimente legate de propria poveste, dar de care nu erau constienti astfel incat sa lucreze tema respectiva din proprie initiativa. Evident, nimic din toate astea nu este intamplator, campul morfic fiind cel care ghideaza toate aceste interactiuni, inclusiv faptul ca niste oameni se intalnesc la acelasi workshop si isi reprezinta unii altora rudele.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


20 − 16 =