Recomandare lectura: Povestea Mea de Michelle Obama

Cred ca aproape toata lumea a auzit de cartea pe care a lansat-o in luna noiembrie Michelle Obama – Becoming / Povestea Mea. Ei bine, nu in fiecare zi gasesti o fosta Prima Doamna a Statelor Unite dispusa sa iti povesteasca viata ei, asa ca bineinteles ca si eu mi-am dorit tare mult sa pun mana pe un exemplar. 🙂

Si datorita celor de la Libris, care mi-au trimis romanul Povestea Mea chiar inainte de sarbatori, am citit cartea inainte sa intram in anul nou, iar acum reusesc sa va povestesc mai multe despre ea.

De obicei nu citesc alte recenzii atunci cand imi doresc tare mult sa citesc o carte, pentru ca nu vreau sa fiu influentata sau sa stiu deja prea multe din actiune inainte, insa in acest caz am facut o exceptie si am citit articolul publicat de Andreea pe blogul ei, asa ca stiam in mare parte la ce sa ma astept.

Cartea e structurata in trei parti importante: Povestea mea, Povestea noastra si Povestea continua. Exceptand prologul, unde Michelle porneste de la momentul prezent, in care familia s-a mutat de la Casa Alba la incheierea mandatului lui Barack, povestea este spusa aproximativ cronologic, incepand cu copilaria lui Michelle.

Astfel, ea ne introduce in universul copilariei ei, il cunoastem pe fratele ei Craig, pe parintii lor si pe celelalte persoane importante pentru ea, mergem alaturi de ea la scoala, iar mai tarziu la facultate. Aflam despre boala tatalui ei, dar si despre ambitia lui, despre valorile pe care le-a invatat in familie. Mi-a placut sa descopar Chicago-ul si suburbiile vazute de o tanara de culoare.

Poate parea putin surprinzator ca atat ea, cat si fratele ei au urmat studii superioare intr-o universitate de prestigiu, tinand cont ca erau persoane de culoare, fara mari posibilitati financiare. Dar cred ca daca e ceva ce Michelle vrea sa sublinieze pe parcursul intregii carti este ca oricine poate ajunge in locul ei, daca munceste suficient de mult.

De-abia spre jumatatea cartii, la Povestea noastra, intra si Barack in peisaj, un tanar de culoare (cu un ten ceva mai deschis decat al ei), nascut in Haiti, care niciodata nu parea sa se grabeasca undeva si care parea sa aiba un simt al dreptatii inascut.

Dupa cateva luni scurte de poveste de dragoste – Barack se intoarce sa-si termine studiile pentru doi ani de zile, timp in care relatia lor va functiona la distanta. Si surprinzator, chiar va functiona bine. Desi Barack nu crede in casatorie, in timp ce Michelle este o familista convinsa, in restul lucrurilor importante par a fi de acord. Iar pasiunea lui pentru politica va deveni evidenta de la inceputul relatiei lor.

Aceasta incredere inascuta era admirabila, desigur, dar, sincer vorbind, sa traiesti cu ea era o provocare! Pentru mine, coabitarea cu chemarea puternica pe care o simtea Barack – sa dorm in acelasi pat cu ea, sa stau cu ea la masa – era ceva cu care trebuia sa ma obisnuiesc, si nu pentru ca el ar fi facut mare caz pe tema asta, ci pentru ca era atat de vie. In prezenta sigurantei lui, a convingerii lui ca putea schimba ceva in lume, prin comparatie, eu nu puteam sa ma simt altfel decat putin confuza. Chemarea lui si sensul pe care-l cauta in viata parea sa fie, fara ca el sa-si dea seama, o provocare pentru ceea ce-mi doream eu.

Dupa ce cuplul se va casatori, Michelle se va lupta cu provocarile femeii moderne, in timp ce Barack isi contruieste pas cu pas cariera politica, este profesor universitar, scrie o carte si multe-multe altele.

Voiam sa traiesc in stilul femeii de cariera independente, jos palaria, al lui Mary Tyler Moore si, in acelasi timp, gravitam spre normalitatea stabilizatoare, cu sacrificiu de sine si aparent banala de a fi sotie si mama. Voiam sa am o cariera si o viata de familie, dar cu oarecare sanse ca niciuna din ele sa nu o excluda complet pe cealalta. Speram sa fiu exact ca mama si, in acelasi timp, sa nu fi deloc ca ea.

Dar desi relatia lor este una buna, ceva pare sa lipseasca din viata lor de familie.

Desi Barack si cu mine ne tineam de mana peste masa la lumina lumanarilor, in fiecare vineri noapte la Zinfandel, cu friptura terminata si desertul pe drum, in fericirea noastra se adancea o prapastie cat toate zilele. Incercam sa avem un copil si lucrurile nu mergeau bine.

Se pare ca nici macar doi oameni de cariera dedicati, cu o dragoste profunda si cu o etica desavarsita in munca nu pot sa faca un copil cand vor ei. Fertilitatea nu este ceva ce se poate castiga.

Inseminarea artificiala se va dovedi solutia, cu toate sacrificiile care vin din asta – financiare, analize peste analize, injectii etc. Dar atunci cand rezultatul final va fi un copil – iar peste cativa ani, un al doilea, atunci toate acestea merita. In timp ce Michelle va incerca sa jongleze atat cu cariera, cat si a fi o mama implicata si aproape de copiii ei, dorintele politice ale sotului ei vor fi vizibile pentru intreaga tara.

Vor avea si ceva probleme in casatorie, vor merge la consiliere de cuplu – viata lor este cu bune si cu rele, ca a oricarui cuplu, si mi-a placut ca nu a simtit nevoia sa cosmetizeze aceasta parte a vietii. Ne povesteste frustrarile ei, faptul ca el petrecea putin timp cu familia, ca polica ii acaparase complet existenta.

Decizia lui de a candida la presedintie a trebuit validata si de Michelle, pentru ca de data aceasta trebuia sa faca mult mai mult decat sa fie de acord cu candidatura lui – a trebuit sa se implice, sa mearga sa se intalneasca cu oamenii, sa vorbeasca cu ei, sa spuna de ce crede ca Barack ar fi potrivit pentru rolul de presedinte.

Dar toate acestea au venit la pachet cu oboseala acumulata, cu mult mai putin timp petrecut impreuna in familie, cu gafe inevitabile si cu in cele din urma renuntarea acestia la un serviciu unde ii placea, unde simtea ca face o diferenta.

Am aflat ca, in termenii unei operatiuni de campanie, fiecare minut sau ora pe care candidatul le petrece in privat, cu familia, sunt considerate, in esenta, o risipa de timp pretios.

Echilibrul vietii mele era elegant numai de la distanta si doar daca te uitai pe furis, dar cel putin era ceva ce aducea a echilibru.

Campania politica pentru alegerile prezidentiale a fost un efort fenomenal, iar Michelle are rabdare si ne plimba de-a lungul acestui proces, ne explica exact care sunt pasii, ne trage cortina si ne lasa sa intram.

Sa strangi mainile participantilor la evenimente de campanie era ca incercarea de a sta in picioare in timpul unui uragan, dupa cum am descoperit, cu straini binevoitori si foarte entuziasti care se intindeau sa-mi prinda mainile sau sa-mi atinga parul, oameni care intindeau spre mine pixuri, aparate de fotografiat sau copilasi, fara vreun avertisment.

Ultima parte, Povestea continua, ne duce prin perioada tumultoasa a celor opt ani la Casa Alba, in care fetele s-au adaptat la viata noua, la noua scoala, in care Barack a luat o multime de decizii importante, inclusiv capturarea lui Bin Laden, in care bunica fetelor s-a mutat si ea impreuna cu familia la Casa Alba, iar Michelle a incercat sa-si gaseasca si ea propriul drum, unul care sa nu fie pur decorativ.

Sunt cateva teme mari pe care si le-a ales: hrana mai sanatoasa pentru copii, pentru a micsora rata de obezitate infantila, precum si conditii mai bune de relocare / adaptare pentru sotii si sotiile de militari, dar si o multime de mici alte proiecte care i-au ocupat tot timpul.

A avut ocazia sa cunoasca o multime de oameni, de la vedete la presedintii altor tari si pana la regina Angliei, dar a pus intotdeauna accent pe educatie, pe viitorul copiilor, pe incurajarea acestora sa devina cea mai buna versiune a lor.

De nenumarate ori in viata mea fusesem singura femeie de culoare – sau chiar singura femeie – la o masa de conferinte, la intrunirea unui consiliu de administratie sau in cine stie ce adunare VIP. Iar, daca am fost prima in astfel de ocazii, voiam sa ma asigur ca, pana la urma, nu voi ramane si ultima – ca vor veni si altele pe urmele mele.

Mi-a placut ca am avut ocazia sa-mi umplu niste goluri de cultura generala – unele lucruri le mai stiam, pe altele le-am aflat acum, am cautat cateva discursuri pe youtube, precum si filmuletul in care face karaoke in masina, alaturi de James Corden si Missy Elliott. 🙂

Toate acestea mi-au umanizat-o foarte mult pe Michelle, m-au facut sa cred ca este o persoana pe care o cunosc si cu care am destul de multe in comun – de la felul in care vad viata, la prioritati si la frici. Lectura e usoara, cursiva – cred ca a avut un editor bun – si iti lasa sentimentul acela ca orice este posibil.

Pentru alte recomandari de lectura puteti citi mai multe in sectiunea Carti CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala

Related Post

2 Comments

  1. Îmi place Michelle Obama și de când i-a apărut cartea, fără să o citesc, o plac și mai tare. Îmi doresc tare mult să o citesc, iar articolul tău nu a făcut altceva decât să-mi adâncească sentimentul.
    Felicitări pentru articol-recenzie!

  2. Multumesc! 🙂 Adevarul este ca si eu am acordat acestui articol mai multa atentie decat altora. Pe mine m-a captivat cartea si sper sa iti placa si tie! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


seventeen − four =