13 ani de Bookfest si superstitii cat cuprinde

Sunt multe lucruri care ne ghideaza formarea ca persoana – pe langa ceea ce ne invata parintii, conteaza pentru noi si ceea ce fac sau cum se comporta in anumite situatii. Preluam astfel de la ei multe lucruri, printre care si superstitiile. Multa vreme nu mi-am dat seama ca toate lucrurile care intra in categoria “nu e bine sa…“, dar care nu au o explicatie logica la mijloc – reprezinta de fapt superstitii.

Superstitia legata de bietele pisici negre (pe care le iubesc, apropo) o stiu de mic copil – nu e bine sa-ti taie o pisica neagra calea, pentru ca poarta ghinion. Nu e bine nici sa spargi o oglinda, pentru ca la fel – aduce ghinion. Dar nu doar asa, o data, ci sapte ani de ghinion.

Nu e bine sa calci pe gurile de canalizare – si asta aduce ghinion. Ok, pe asta chiar o evit, pentru ca in copilarie am calcat pe un asfel de capac care nu era pus bine si am cazut. M-am speriat foarte tare si cu greu am iesit. Nici parintilor nu le-am zis vreodata (poate o sa citeasca mama articolul asta si o sa descopere acum 🙂 ) pentru ca mi-ar fi zis: “Vezi, de ce nu ne asculti? Nu ti-am zis ca poarta ghinion?“.

Diverse batrane, prietene ale bunicii, imi ziceau ca nu este bine sa dau din picioare / sa legan picioarele atunci cand stau pe scaun, pentru ca il legan pe necuratul. Mica fiind, chiar mi s-a facut teama de un asemenea lucru si nu am mai facut acest gest. Desi mi-am dat seama mai tarziu ca este o teama irationala, scapasem deja de obicei si nu am mai simtit nevoia sa dau din picioare de plictiseala.

Credeam ca nu o sa am de zis decat cateva astfel de superstitii, dar pe masura ce scriu imi amintesc din ce in ce mai multe. Nu e bine sa deschizi umbrela si nici sa fluieri in casa. Nu este bine sa raspunzi atunci cand auzi o voce (chiar cunoscuta) ca te striga, dar nu vezi pe nimeni – cel mai probabil ielele au “furat” vocea respectiva, iar daca raspunzi vei ramane fara glas (tot de la bunica si asta).

Mai stiu cateva: marti – trei ceasuri rele, vineri 13  – zi intreaga de ghinion, iar mai recent, de cand m-am mutat cu sotul meu, am descoperit ca are si el o serie de superstitii mostenite de la parinti, printre care cea mai importanta este faptul ca nu e bine sa arunci gunoiul seara.

Insa e foarte bine ca Salonul International de Carte Bookfest a ajuns la cea dea 13-a editie. Se va desfasura in perioada 30 mai – 3 iunie la Romexpo, la pavilionul B2. Daca se aseamana cu evenimentul de anul trecut de la care nu ma mai dadeam dusa – atunci de data aceasta voi merge cu un rucsac la mine, pentru ca de la editia din 2017 am plecat cu doua plase pline cu carti. 🙂

Am cumparat o multime de carti interesante atunci, la preturi avantajoase – mentionez “O viata marunta” de Hanya Yanagihara, cartea care m-a impresionat cel mai mult in ultimii doi ani, precum si un superb atlas-puzzle pentru copii, pe care l-am facut cadou fetitei nasilor (are 6 ani) si de care a fost foarte incantata.

Intrarea la eveniment este libera, iar cele mai mari edituri din tara pregatesc lansari, evenimente interactive, precum si oferte speciale la carti.

Statele Unite ale Americii, invitatul de onoare al acestei editii, este un superlativ al superstitiilor la nivel global. Au atat de multe incat probabil le-au pierdut numarul, dar se tem foarte tare de cifra 13 – fie ca vorbim de etaje sarite in numerotare (12 bis in loc de 13) sau de coincidente bizare in cadrul misiunii Apollo 13 (pe 13 aprilie a fost transmis mesajul “Houston, avem o problema”). Asa ca reprezentantii SUA sunt de apreciat ca si-au invins teama fata de editia cu numarul 13 a Salonului International de Carte Bookfest si vor fi prezenti in perioada desfasurarii evenimentului. Eu o sa merg, sa ma asigur ca nu s-au speriat in ultima clipa si s-au facut nevazuti. 🙂

Voi ce superstitii aveti si cum v-au influentat viata?

Sursa foto:  principala – pixabay.com / interior articol – bookfest.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


seventeen − 2 =