Noutatile lunii mai (partea a doua)

Continuam luna mai printr-unul dintre articolele cu care v-am obisnuit deja de peste un an de zile  ( Noutatile lunii mai / Noutatile lunii aprilie (partea a treia) ), in care va prezentam periodic noutatile pe care le aflam in urma comunicatelor de presa. Iata ce lucruri noi am descoperit in ultimele doua saptamani. 🙂

BARZA lansează aplicația care monitorizează zilnic variațiile hormonale feminine

BARZA lansează o aplicație de monitorizare zilnică a variațiilor hormonale care pot influența starea fizică și emoțională a femeilor pe parcursul unui ciclu menstrual. Prin introducerea unor date ca data de început a ultimului ciclu, durata ciclului menstrual și durata menstruației, aplicația BARZA oferă informații personalizate și recomandări zilnice  privind activitățile, alimentația sau produsele care pot ajuta femeile să treacă mai ușor peste disconfortul inerent anumitor etape ale lunii.

Cu ajutorul monitorizării zilnice, utilizatoarele aplicației pot afla care sunt zilele cu nivel optim de energie,  în care se pot simți în cea mai bună formă, potrivite pentru a demara proiecte importante sau zilele în care trebuie să acorde o atenție deosebită alimentației și activității fizice pentru a crește nivelul de serotonină și a contracara lipsa de energie.

Cum funcționează aplicația BARZA?

Aplicația Barza are rolul de calendar digital pentru monitorizarea variațiilor hormonale pe parcursul ciclului menstrual și, în plus, este și un calendar suport pentru femeile care își doresc un copil, deoarece, în urma datelor introduse, este indicată ziua în care trebuie să înceapă utilizarea testului de ovulație, pentru a afla care sunt cele mai fertile zile pentru concepție.  Iar atunci când sunt nerăbdătoare să afle dacă sunt însărcinate, aplicația îi recomandă să folosească testul de sarcină ultrasensibil, cu 5 zile mai devreme de data probabilă a următoarei menstruații, astfel încât să scurteze așteptarea.

Aplicația este disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS și poate fi descărcată gratuit.

UN PROIECT RESERVED CUM NU AI MAI VĂZUT! –  COLECȚIACAPSULĂ „DESERT STORM” DEDICATĂ FESTIVALURILOR

Sezonul festivalurilor a început oficial! Muzica, stilul, personalitatea și caracterul sunt la fel de importante. Julia Kuczyńska, una dintre cele mai renumite vedete social media din Polonia, cunoscută pe Internet și ca Maffashion, un simbol al modei de festival, este acum și vedeta campaniei celei mai recente colecții-capsulă Reserved. Stilul ei este apreciat și prezentat în întreaga lume ca nou, surprinzător și întotdeauna în armonie cu cele mai recente tendințe.

Ediția Reserved pentru festival este plină de accente în culori puternice, slogane expresive și stiluri care subliniază puterea feminină. Printre ținutele confortabile inspirate de stilul stradal și costumele originale din audiența festivalului, vom găsi atât seturi supradimensionate, cât și elemente strânse pe piele – flexibile, care aderă la corp. Futurismul combinat cu nostalgia anilor ’90, iar elementele sportive sunt puse în contrast de denim și de șireturile decorative.

Colecția Reserved „Desert Storm” te poartă într-o vacanță lipsită de griji, oferind un răgaz de la uniformele de școală sau de birou, încălcând toate regulile codului oficial de îmbrăcăminte. Topurile scurte cu bretele sau cu mâneci largi de kimono mult iubite de bloggeri, pantalonii scurți cu franjuri și vestele în două nuanțe de albastru, materialele argintii, cosmice și elementele de îmbrăcăminte militară formează un stil coerent, ideal în cele mai fierbinți zile muzicale ale anului.

Brandul de petreceri exclusiviste #thedate sărbătorește 2 ani de existență cu un eveniment grandios pe rooftop-ul Promenada

Dacă aţi auzit de cei care au făcut în premieră o petrecere în Palatul Primăverii pentru prima oară după căderea regimului comunist sau de cei care au transformat o barcă într-un pupitru de Dj şi au urcat-o pe rooftop la Promenada, atunci ne cunoaşteţi. Suntem „the date.” şi singurul nostru scop este să facem petrecerile la care ne-am dori să mergem.

Personalizate până în cel mai mic detaliu, cu un setlist care să ne ţină toată noaptea pe ringul de dans şi customer care ca la carte, petrecerile pe care le facem lunar au un singur obiectiv – să fie pe gustul comunităţii noastre. De aceea alegem de fiecare dată locuri inedite pentru petreceri, de la Palatul Ghica până la Service-ul Porsche Pipera.

Pe 11 Mai serbăm cel de-al 3-lea an consecutiv în care facem petreceri pe rooftop la Promenada, ocazie cu care v-am pregătit oferte speciale care avantajează grupurile. Găştile de 4 prieteni au un bilet gratuit din partea noastră iar grupurile de 10 prieteni plătesc doar 7 brăţări de acces. Dacă vei achiziționa biletul #ȘiEuMergLathedate vei contribui la visul unui copil de a deveni artist. 50% din suma biletului se va redirecționa pentru un scop caritabil.

Lansare de carte : romanul Șarpele din Essex, de Sarah Perry

Șarpele din Essex, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, este un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii (cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017).

Romanul se lansează luni, 21 mai, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Vorbesc despre carte Ioana Bâldea Constantinescu, Florin Chirculescu și Victor Ioan Frunză.
Invitat special: Nigel Bellingham, directorul British Council România.
Moderatorul evenimentului este Dana Ionescu, redactor-șef Nemira.  Evenimentul aici.

După moartea soţului ei, Cora Seaborne începe o viaţă nouă în Colchester, un sătuc englez, în care se zvoneşte că miticul Şarpe din Essex, care odinioară stătea în ţinutul mlăştinos, s-ar fi întors în parohia Aldwinter. Amatoare de ştiinţe ale naturii, Cora este convinsă că ceea ce localnicii iau drept o creatură magică poate fi un exemplar dintr-o specie nedescoperită. William Ransome, vicarul parohiei locale, pe de altă parte, consideră că zvonurile sunt doar rodul lipsei de credinţă adevărată. O legătură strânsă se creează între Cora şi Will în ciuda diferenţelor dintre ei, pe măsură ce amândoi încearcă să desluşească misterul Şarpelui din Essex.

Duminică 13 mai 2018, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL Prof. MIHAI ZAMFIR prezintă conferinţa cu tema Demascarea naivităților curente

„De cel puțin două secole, ideea unei evoluții continue și ascendente a omenirii stăpânește spiritele: schema hegeliană a istoriei, trecută prin avataruri succesive (istoriografia romantică, marxismul, pozitivismul ingenuu al secolului al XIX-lea, doctrinele colectiviste din secolul XX), s-a dovedit de o tenacitate impresionantă. Conform hegelianismului leninist, viitorul imediat al lumii se afla trasat cu certitudine – socialism multilateral dezvoltat, comunism. Generațiile de astăzi, care au trecut și ele fără să vrea prin cursurile de învățământ politic ale perioadei comuniste, au preluat inconștient schema hegeliană și au plasat-o la vaza mentalului colectiv contemporan.

Trăim o epocă îngrozitoare, sărăcia și precaritatea merg crescând de la an la an, bogații devin tot mai bogați, nerușinat de bogați, iar săracii tot mai săraci. O explozie socială va zgudui lumea. Această litanie emisă pe diverse tonuri și repetată la nesfârșit formează politica de bază a stângii europene și americane din ultimele decenii – de fapt, de după 1989, de după căderea comunismului.

Repetată la nesfârșit și transformată în adevăr curent, lozinca de mai sus nu e mai puțin falsă. În realitate, niciodată omenirea n-a trăit mai bine ca astăzi, ca în luna mai a anului 2018. Hrana variată și îndestulătoare, tratarea eficientă și eliminarea bolilor grave, cultura răspândită în toate păturile sociale și la prețuri accesibile, posibilitatea de a călători fără opreliști și oriunde în lume, absența aproape totală a regimurilor dictatoriale în peisajul politic contemporan ne arată că bunăstarea s-a răspândit în proporții colosale și că trăim o epocă mai degrabă binecuvântată”.  Mihai ZAMFIR

Pelicam și Greenpeace România lansează Sunetele Pădurilor: Pădurea nu e un film mut la Tulcea

Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni Pelicam a ajuns la cea de-a șaptea ediție și va avea loc anul acesta între 21 și 24 iunie la Tulcea. Cel mai important festival de gen din România revine cu o selecție proaspătă de documentare de mediu apreciate la festivaluri internaționale, dar și cu dezbateri, workshop-uri, concerte în cele cinci spații de desfășurare Pelicam.

Una dintre noutățile acestui an este colaborarea Pelicam – Greenpeace România, care lansează împreună în cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului o nouă melodie folosind sunetele pădurilor, parte din campania Pădurea nu e un film mut.

Pelicam are loc și în acest an în cele mai importante spații culturale din Tulcea: Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Artă, Casa Avramide, Piața Civică și campingul Pelicam pe malul lacului Ciuperca. Ne așteptăm ca și în acest an publicul tulcean să ni se alăture la proiecții, dezbateri, workshop-uri, concerte și alte evenimente surpriză.

Festivalul are loc între 21 și 24 iunie, dar pentru publicul din Tulcea Pelicam se întinde pe parcursul a două săptămâni, 11-24 iunie, și vine cât mai aproape de oameni. În parteneriat cu Cinemobilul, Pelicam pregătește o serie de proiecții în școlile din Tulcea, dar și în cartierele tulcene, unde oamenii pot viziona un documentar revigorant la ceas de seară, sub clar de lună, chiar lângă casa lor.

Primăvara aceasta avem parte de “Amnezie cu surprize” la cinema

Leonardo Montenegro (Eugenio Derbez) are tot ce își poate dori, este bogat și lipsit de griji și nu a muncit nici măcar o zi în viața lui. La polul opus o găsim pe Kate Sullivan (Anna Faris), o mamă singură, care încearcă din răsputeri să-și întrețină familia și să învețe pentru a deveni asistentă medicală. Destinele acestor două personaje total opuse se vor intersecta într-un mod pe cât de neașteptat, pe atât de amuzant. Poate oare o minciună să țină împreună o poveste de dragoste și o nouă familie?

Filmul „Amnezie cu surprize / Overboard” este distribuit de Forum Film România și apare în premieră în cinematografele din țară pe 11 mai.

Pelicula este o reinterpretare a filmului cu același nume care a apărut în 1987, în care protagoniștii erau jucați de Goldie Hawn, o femeie foarte bogată, și Kurt Russell, un tâmplar angajat să lucreze pe iahtul ei.

Fii primul care pășește pe Millennium Falcon alături de HAN SOLO

Publicul român va putea achiziționa în avans biletele pentru Solo: A Star Wars Story de vineri, 4 mai

“A long time ago, in a galaxy far, far away…” Întâmpinăm ziua Star Wars cu vești bune pentru galaxie! Biletele pentru următoarea poveste mult așteptată din Universul Star Wars se vor putea achiziționa începând de pe 4 mai. Solo: A Star Wars Story va ajunge în cinematografele din România pe 25 mai. Cumpărarea biletelor în avans îți oferă posibilitatea de a fi printre primii care îl văd pe tânărul Solo la cinema.

Filmul conturează povestea plină de aventură a lui Han Solo, cel mai îndrăgit mercenar. Trecând peste o serie de încercări și situații periculoase, descoperim cum Solo se întâlnește cu Chewbacca, cel mai bun prieten și copilotul său de nădejde.

Producătorul Kathleen Kennedy povestește despre inspirația din spatele acestui proiect, spunân că: „Solo este un personaj autentic, e un ticălos și un rebel, dar unul foarte misterios. Atrăgător, charismatic și cu o inima de aur, a devenit combinația perfectă pentru a fi un erou în filmele Star Wars”.

Cinema City inaugurează la Râmnicu Vâlcea un multiplex de 5 milioane de euro

După ce la finalul lui 2017 a aniversat 10 ani în România, Cinema City continuă şi în 2018 să le aducă românilor cele mai bune experienţe cinematografice, deschizând în Shopping City Râmnicu Vâlcea cel de-al 26-lea multiplex din ţara noastră şi al 6-lea din regiunea Olteniei. Noul cinema cuprinde 6 săli, cu un număr total de peste 1.052 locuri. Valoarea investiţiei în acest multiplex este de 5 milioane de euro, fiind realizată de Cinema City România împreună cu NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial.

„De peste 10 ani, Cinema City s-a dedicat continuu scrierii unei poveşti în centrul căreia protagonistul a fost, întotdeauna, spectatorul de cinema. Iar deschiderea multiplexului din Râmnicu Vâlcea reprezintă încă un capitol frumos din istoria brandului în România. Credem cu tărie în a le oferi iubitorilor de film experienţe de top”, a spus Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial. Compania are 26 de multiplexuri cu un total de 237 de săli, în 19 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Trăiți Festivalul de la Cannes la voi acasă, cu TV5MONDE

Cu ocazia Festivalului de la Cannes, ediția 71 (8 – 19 mai 2018), TV5MONDE a pregătit și anul acesta un program special dedicat filmului, pe parcursul întregii luni mai.

Interviuri în exclusivitate cu starurile cinematografiei mondiale, în direct de pe Croazetă, de luni până vineri, de la 19:30, portrete ale artiștilor prezenți anul acesta la Cannes, cele mai bune filme premiate, și o călătorie fabuloasă în istoria cinematografiei franceze… Emisiunile sunt subtitrate în limba română.

Cartea verii 2018 – Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh

Cartea verii 2018 vine de la editura Nemira și colecția Damen Tango – romanul Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh, este o poveste de dragoste sfâșietoare, umbrită de un secret întunecat:  oricine a așteptat vreodată în zadar să sune telefonul și la capătul liniei să fie persoana iubită va citi cartea cu sufletul la gură.

Imaginează-ți că întâlnești un bărbat, că petreceți împreună șase zile de neuitat și că te îndrăgostești nebunește de el. Sentimentul este reciproc, o simți cu toată ființa ta. Așa că, atunci când pleacă într-o călătorie și promite să te sune de la aeroport, nu ai niciun motiv să crezi că n-o va face. Dar el nu mai sună. Săptămânile trec, toți prietenii te îndeamnă să-l uiți, dar tu știi că trebuie să i se fi întâmplat ceva, trebuie să existe un motiv pentru tăcerea lui. Și dacă descoperi că există într-adevăr un motiv, că ai avut tot timpul dreptate? Dar că motivul este singurul lucru pe care nu vi l-ați împărtășit unul altuia? Adevărul.

Cartea se lansează în această vară în Marea Britanie, în Statele Unite ale Americii și în alte peste 20 de țări.

Ceștile de cafea comestibile – o invenție dulce și prietenoasă cu mediul înconjurător

Românii sunt mari iubitori de cafea, acest lucru confirmat și de ultimele date făcute publicității de Euromonitor. Potrivit sursei, în anul 2017, valoarea pieței de cafea din țara noastră a ajuns la 1,4 miliarde de lei, în creștere față de anii precedenți.

 Cu toate acestea, mulți români preferă cafeaua de la automate, metodă deloc prietenoasă cu mediul înconjurător, ținând cont că, anual, milioane sau poate zeci de milioane de peturi de carton și plastic sunt aruncate la coșul de gunoi.

Pentru a combate acest fenomen îngrijorător, un român a introdus în țara noastră o metodă mai dulce și mult mai prietenoasă cu mediul, și anume ceștile de cafea comestibile și lingurițele din biscuite. Metoda este una occidentală, pusă la cale de un grup de mari branduri producătoare de cafea. Ceștile comestibile de cafea și lingurițele din biscuite sunt potrivite pentru oricine, fie că aleg să le consumi cu un espresso aromat, să le deguste cu coniac sau crème de wisky sau să le savureze cu înghețata  preferată, acestea reprezintă o invenție inedită atât pentru noi cât și pentru mediul înconjurător.

SKECHERS lansează în România o ediție limitată a modelelor D’LITES, inspirată de personajele din anime-ul One Piece

Începând din luna iulie a acestui an, SKECHERS aduce și în România colecția Skechers x One piece, o ediție limitată a modelelor D’Lites inspirată de personajele serialului japonez One Piece, unul dintre cele mai longevive anime-uri.   

Disponibilă inițial doar în Coreea de Sud și China, colecția va ajunge vara aceasta și în România în 6 variante de culori, fiecare dintre acestea reprezentând un personaj din serialul anime One Piece: Luffy, Chopper, Sanji, Zoro, Law și Doflamingo. Încălțămintea va fi disponibilă atât în magazinele Skechers, cât și în magazinele de specialitate din România.

Skechers a lansat pantofii chunky în urmă cu două decenii prin colecțiile Skechers Energy și Skechers Stamina. Stilul acestora a evoluat treptat, iar în 2007 compania a introdus pe piață modele Skechers  D’Lites. Cu toate că această colecție beneficia deja de un public fidel, vânzările au crescut semnificativ pe piața din Asia în ultimii doi ani, o dată cu dezvoltarea curentului K-Pop. În 2017, compania a relansat această gamă într-o variantă mai ușoară, pentru a sărbători aniversarea a 10 ani de activitate.

Vara aceasta spune ‘’da” provocarilor in constructii

Vara este aproape, iar tu deja iti faci planuri cum sa treci peste zilele caniculare. Cauti solutii inteligente sa te feresti de soare si de zgomotul asurzitor al metropolei. Fie ca esti expert sau pasionat in constructii, cand vine vorba de materiale izolante, indiferent daca sunt pentru mansarda casei sau cabana proiectata dupa cele mai noi tendinte, acestea trebuie sa fie de cea mai buna calitate.

Da frau liber creativitatii! In casele izolate inteligent te vei bucura de temperaturi confortabile intre 20 si 26 de grade Celsius, indiferent de sezon. De peste 60 de ani, vata minerala Isover este produsa utilizand materii prime, naturale, cvasi–inepuizabile, precum nisipul pentru vata de sticla, respectiv bazaltul si dolomita pentru vata bazaltica.

“Mansarda Perfecta” este solutia ideala propusa de Isover pentru izolare. Ai nevoie de saltelele de vata minerala de sticla Isover Uniroll Plus (0,036W/mK) – montate in 25 cm grosime si VARIO® – un sistem de bariera de vapori si difuzie ce controleaza si elimina umiditatea in exces, previne condensul si mai ales, aparitia mucegaiului si igrasiei.

Evolution Gaming – Liderul mondial de live casino isi extinde activitatea in Romania

Evolution Gaming, liderul mondial de live casino, isi extinde activitatea pe piata din Romania. Cu o experienta de peste 12 ani, compania cu sediul in Valleta, Malta, isi propune sa creeze medii de lucru in care oamenii pot evolua, promovand, totodata, valorile care i-au facut celebri la nivel international: inovatie, flexibilitate, fiabilitate.

Fondat in anul 2006, Evolution Gaming a revolutionat rapid piata de live casino din Europa, oferind servicii si know-how operational pentru operatorii online si offline. In primul trimestru al anului 2018, brandul a inregistrat o crestere de 30 % a veniturilor, avand incasari de 51.6 mil. €.

Prin intermediul unui software inovator, a unei infrastructuri puternice dar mai ales a conexiunii dintre oameni, Evolution Gaming isi propune sa continue dezvoltarea trendului ascendent si in Romania, tara in care a deschis primul studio in anul 2016, si sa isi consolideze astfel, pozitia de lider global.

Textele & fotografiile folosite apartin comunicatelor de presa primite in luna aprilie

Related Post

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


three × 2 =