Recomandare lectura: Acasa, pe drum de Elena Stancu si Cosmin Bumbut

Nu aveam cum sa las sa treaca ziua de 23 aprilie, Ziua Internationala a Cartii, fara a va povesti ceva legat de carti. 🙂 De fapt, in ultima vreme am observat ca am inceput sa va povestesc din ce in ce mai mult despre cartile pe care le-am citit, iar una dintre cele mai recente este Acasa, pe drum. 4 ani teleleu scrisa de Elena Stancu si ilustrata de Cosmin Bumbut.

Am descoperit-o pe Elena Stancu acum doua – trei saptamani intr-unul din podcasturile realizate de cei de la Decat o Revista si mi-am dorit imediat sa citesc cartea Acasa, pe drum, in care Elena si Cosmin povestesc peripetiile din primii patru ani de locuit intr-o rulota, precum si proiectele pe care au reusit astfel sa le documenteze. Astfel, cei de la Libris au fost draguti si mi-au trimis foarte rapid cartea, pe care am citit-o si de ale carei fotografii m-am bucurat in aceasta perioada.

Chiar ma amuzam ca nu am mai citit o carte cu poze de cand eram mica, insa aceasta este total diferita fata de lecturile pentru copii. Imaginile surprind persoane si ipostaze emblematice, iar tonul general al cartii este unul trist.

Este trist sa descoperi nivelul de saracie de la noi din tara, din sate si comune de care ne despart mult mai mult decat niste kilometri – ne despart mentalitati, educatia, oportunitatile. Ca sa o parafrazez pe Elena, e socant sa descoperi ca analfabetism nu inseamna doar sa nu stii sa scrii si sa citesti, inseamna sa nu stii zilele saptamanii sau lunile anului, sa nu stii tara in care locuiesti, sa nu ai idee de nimic din realitatea care te inconjoara.

Si povestile despre violenta in familie sunt absolut infricosatoare si iti lasa un gust amar – desi e ciudat sa le zic povesti, pentru ca sunt de fapt cosmaruri, sunt realitatea de zi cu zi a multor femei care nu gasesc scapare, pentru ca nimeni nu se baga peste casa altcuiva, chiar daca sunt constienti ca acolo se petrece o tragedie.

Nici destinul femeilor din inchisoare nu este unul mai bun – mai ales ca cele mai multe dintre femei au ajuns acolo pentru ca si-au ucis partenerii de viata in urma unei lupte in care incercau sa-si salveze propria viata.

Povestea caldararilor din Corcova, care s-a materializat prin filmul “Ultimul caldarar” si prin faptul ca Elena si Cosmin s-au imprietenit cu cuplul respectiv de caldarari (si au ajuns sa fie si nasii fiicei lor) arata si viata rromilor, o minoritate din Romania pe care multi o evita, o discrimineaza sau de care lumea se teme, pentru ca te temi de ceea ce nu cunosti. Casatorii aranjate de la varste fragede, obiceiuri de sarbatori, ierarhia din familie, petreceri, meseria transmisa din generatie in generatie, iluzia unui trai mai bun prin plecarea in Franta – acestea sunt doar cateva lucruri pe care le putem descoperi citind Acasa, pe drum.

Iata si ce ne povesteau Elena si Cosmin acum cateva zile pe pagina lor de Facebook:

 Nu ne așteptam, dar cartea noastră, „Acasă, pe drum”, a câștigat aseară la categoria „Memorialistică” la Gala Premiilor Observator cultural. Ne onorează acest premiu, mai ales că printre nominalizați se află mulți scriitori pe care-i admirăm. Dar cea mai mare realizare pentru niște jurnaliști ar fi dacă poveștile noastre ar schimba realitatea în care trăim. Într-o lume ideală, poveștile pe care le-am spus în această carte ar schimba serviciile sociale din România.

Mai sunt si multe altele despre care nu v-am zis si pe care va las sa le descoperiti voi – despre persoanele cu dizabilitati, despre oamenii care locuiesc in rulota de ani sau zeci de ani si al caror stil de viata poate parea incredibil pentru noi, despre Cuba, precum si felul in care toate lucrurile pe care le-au descoperit in ultimii ani i-au afectat sau schimbat pe Elena si Cosmin.

Un alt lucru cu care ramai in urma acestei carti este sentimentul ca ai ajuns sa-i cunosti pe cei doi si sa intri in micro-universul lor, cu apa pusa la incalzit pentru ca Elena sa-si spele parul, cu vinetele care trebuie coapte afara, pentru ca mirosul este prea puternic, cu bancheta care deja nu prea mai este comoda, dar de care nu se indura sa se desparta.

Ceea ce fac ei, stilul lor de viata si povestile pe care le abordeaza – este ceva parca desprins din manualele de jurnalism despre cum ar trebui sa arate un reportaj, un articol. Si ma bucur ca ei merg acolo unde eu probabil n-o sa ajung niciodata si-mi aduc aproape si mie si altora ca mine acele povesti care merita spuse, pentru ca eu una recunosc ca nu as avea curajul sa renunt la confortul si la stilul de viata la care am ajuns.

Voi ati citit Acasa, pe drum? Daca da, cum vi s-a parut?

Pentru alte recomandari de lectura puteti citi mai multe in sectiunea Carti CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala

Related Post

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


8 + sixteen =