Deconectare la TNB: Orchestra Titanic de Hristo Boicev, in regia lui Felix Alexa

O seara la teatru este in opinia mea unul din cele mai bune moduri in care iti poti petrece timpul liber. Iar daca este in timpul saptamanii, dupa o zi lunga de munca – atunci este si mai bine! Marti seara am avut ocazia sa fiu invitata la Teatrul National Bucuresti, la premiera piesei “Orchestra Titanic” de Hristo Boicev, in regia lui Felix Alexa.

M-am gandit doua zile cum sa fac un rezumat care sa nu spuna prea multe, dar sa spuna suficient incat sa va faca si pe voi curiosi sa mergeti sa vedeti despre ce este vorba, dar mi-am dat seama ca Philippe Lanton, theatreonline.com a spus in doua fraze ceea ce as fi vrut sa va exprim si eu, si a spus-o foarte bine:

“Intr-o gara parasita, unde trenurile nu opresc niciodata, patru ratati, demni urmasi ai fratilor Marx, insolenti, scandalagii, anarhisti ticniti, inadaptati burlesti si, pe deasupra, alcoolici inveterati, spera ca, intr-o zi, se vor urca intr-un tren care ii va duce spre o Europa a prosperitatii si a locurilor de munca.

Asteptand ca visele sa li se implineasca, supravietuiesc asemeni unor migranti in asteptarea viitorului. Acesti patru frati Marx au surpriza de a-l vedea aparand in lumea lor pe Godot, scapat din celebra piesa a lui Beckett. Acest Godot este un magician care ii va pregati, poate, sa ajunga in Europa mult dorita.”

Acest magician, care se auto-intituleaza Harry Houdini, ii vrajeste din prima pe trei din cei patru cersetori, in timp ce al patrulea incearca sa ii puna bete in roate si il valideaza astfel in fata celorlalti, este si el un betiv, dar cu cateva trucuri in maneca. Se hraneste cu iluziile celor patru, ii face sa creada ca au o sansa sa prinda trenul mult visat si ii face sa isi constientizeze existenta dintr-o alta perspectiva.

Undeva pe la mijlocul piesei o sa va dati seama si de ce a fost numita “Orchestra Titanic” – asta este partea mea preferata atunci cand vad o piesa de teatru sau citesc o carte, sa inteleg de ce se numeste in felul respectiv. Uneori titlul este explicativ, de la sine inteles, insa uneori e un moment de revelatie in timpul spectacolului / cartii, acel moment care te face sa exclami “Aha!”. 🙂

Din distributie fac parte numai actori unul si unul: Claudiu Bleont, Mihai Constantin, Mihai Calin, Richard Buvnoczki si Tania Popa. Felix Alexa, regizorul piesei “Orchestra Titanic”, are destul de multe de spus despre acest spectacol:

“Spectacolul meu vorbeste despre teatru si viata, despre cum ne putem salva, macar partial, dintr-o existenta frustranta si anosta, sperand la o alta dimensiune creata prin iluzie. O iluzie pe care ne-o cream fiecare in intimitate, ca alternativa salvatoare.”

Este o piesa folosofica, te va scoate din zona de confort, te va face sa te gandesti la existenta celor mai putin norocosi ca tine, la importanta iluziilor si la teama de singuratate.

Gata, v-am spus destule, restul va las sa descoperiti si singuri! 🙂

Speram sa va tenteze si pe voi sa mergeti la piesa “Orchestra Titanic”. 🙂

Pentru alte recomandari de iesiri in timpul liber puteti intra pe sectiunea Evenimente CityFemme.

Sursa foto: tnb.ro & contul de instagram tnb.ro

Related Post

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


nineteen − nineteen =