Review de produs: Mastile faciale Skinegal

Cand si cand v-am mai povestit sau aratat ce produse am mai primit, cumparat sau incercat, dar niciodata intr-un mod structurat. Asa ca acum la final de 2017 am decis sa inauguram rubrica “Review de produs” in care vom posta periodic informatii despre produsele care ne plac. Astazi va vom povesti despre mastile faciale Skinegal – masca faciala anti-acnee si cea purificatoare si nutritiva.

Am primit acum cateva saptamani 12 astfel de masti Skinegal – cate 6 din fiecare fel, pentru a le testa si a ne spune parerea despre ele. Din pacate cealalta jumatate din CityFemme, sora mea Alina, este la o distanta destul de mare (locuieste in Aix-en-Provence), asa ca de cele mai multe ori “povara” de a testa ceva nou cade doar pe umerii mei.  🙂

Masca faciala Skinegal Anti-acnee

Chiar in momentul in care scriu acest articol astept sa se usuce una dintre mastile pe care tocmai le-am aplicat. 🙂 Sunt deja la a treia aplicare a mastii faciale anti-acnee Skinegal, care are urmatoarele proprietati: reduce acneea, regleaza secretia de sebum si are un efect antibacterian.

De cativa ani de zile ma confrunt cu aparitia frecventa a cosurilor, dupa ce in adolescenta am fost scutita de aceasta problema. Fie ca este vorba de schimbarile hormonale, de calitatea apei sau de alte cauze, problema nu este atat de grava incat sa fie nevoie sa consult un dermatolog, dar este suparatoare pentru mine, pentru ca atunci cand mi-e lumea mai draga imi apare un cos pe nas, pe frunte sau pe obraz.

Asa ca evident ca am inceput sa testez aceste masti mai intai, masti care au argila verde Cambriana, aloe vera si ovaz. Intr-un plic de 20 de grame este o cantitate suficienta de amestec incat sa aplicam o cantitate generoasa de produs, evident cu exceptia zonei ochilor si a gurii. Masca isi schimba culoarea pe masura ce se usuca – trece de la un verde inchis la un verde deschis. Pe plic scrie sa o lasam sa actioneze circa 20 de minute, dar am observat ca dureaza ceva mai mult sa se usuce, asa ca eu am lasat-o pana cand s-a uscat complet pe fata.

Argila verde Cambriana are rolul de a absorbi impuritatile si toxinele din piele, in timp ce aloe vera ajuta la curatarea tenului in profunzime si la revitalizarea tenului. In plus, ajuta la reglarea secretiei de sebum, la micsorarea porilor si indepartarea celulelor moarte de pe suprafata pielii, in acelasi timp reducand roseata si inflamatiile.

Pe masura ce se usuca masca, o simt cum imi strange usor pielea, insa nu intr-un mod deranjant. Fiind o masca cu argila, este nevoie de multa apa calduta pentru a o indeparta dupa ce-si face efectul, dar rezultatul final merita – pielea ramane curata, hidratata si catifelata. In sezonul rece simt nevoia sa imi dau in fiecare zi cu crema de fata pentru a evita uscarea tenului, insa dupa ce am aplicat masca nu a fost nevoie si de crema hidratanta.

Cosurile nu mi-au disparut de tot, insa am observat ca nu mai sunt atat de multe, plus ca probabil este nevoie sa aplic masca de mai multe ori pana la un rezultat concludent. Per total, imi lasa fata curata, hidratata, este usor de aplicat si nu are vreun miros deranjant.

Masca faciala Skinegal Purificatoare si Nutritiva

Cum va spuneam mai sus, am primit spre testare si masca purificatoare si nutritiva de la Skinegal, masca ce contine argila verde Cambriana, proteine de matase si ulei de Jojoba. Aceasta are rolul sa ajute la imbunatatirea aspectului tenului, sa curete tenul in profunzime si sa confere o piele fina si catifelata.

Partea buna este ca este potrivita pentru toate tipurile de ten, deci puteti sa o faceti si cadou prietenelor, deoarece purifica intens si in profunzime pielea, calmeaza eruptiile cutanate si previne leziunile pielii. In plus, hraneste pielea cu minerale si substante nutrivite si ofera un efect de lifting bland.

Si in cazul acestei masti este nevoie sa o lasam circa 20 de minute sa actioneze pe piele, iar pentru cel mai bun rezultat trebuie aplicata o data sau de doua ori pe saptamana.

Recunosc ca nu am apucat inca sa o testez si pe aceasta, dar peste circa doua saptamani ii va veni randul, dupa ce voi termina cele trei masti din prima categorie pe care le mai am.

Voi cat de des folositi mastile de fata? Le-ati testat pe cele de la Skinegal? Daca da, care este preferata voastra?

Pentru alte articole din aceasta categorie puteti vizita sectiunea Stil CityFemme.

Sursa foto: arhiva personala

Related Post

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


2 + three =