Cum am platit mai repede creditul Prima Casa

Cand am cumparat apartamentul prin creditul Prima Casa, acum vreo 7 ani, mare ne-a fost bucuria! Vreme de vreo saptamana. Apoi am remarcat ceva neobisnuit: aveam un credit! Pentru prima oara in viata. Cum puteam plati mai repede creditul Prima Casa? Iata o intrebare la care am tot cautat raspunsuri, de la net la carti de referinta in finante.

Iata cateva metode pe care le-am folosit, si pe care le puteti folosi si voi:

1.Informati-va

E firesc sa semnati un contract standard oferit de banca. Stiti ce rata platiti lunar? Si cat din rata respectiva reprezinta bani returnati catre datoria la apartament? Iata informatii importante care va ajuta sa stabiliti daca e nevoie sa scurtati creditul sau sa returnati datoria in avans.

2. Incepeti cu dreptul

Cand vreti sa faceti un credit trebuie sa tineti minte aceste cuvinte: Credit cat mai mic, pe perioada cat mai scurta. In acest fel veti plati cele mai mici  taxe si comisionae bancii. Noi am ales credit pe o durata de 17 ani, prin fel de fel de incercari si simulari la banca. Mai mult, am constata ca rata pentru credit de 17 si 18 ani era aproximativ egala. Si atunci, care era avantajul nostru? Faptul ca nu mai plateam 12 rate in acel an suplimentar. Rate egale!

3. Returnati in avans

Calea cea mai simpla este sa automatizati o plata lunara. De indata ce primiti salariul, stabiliti o suma modica, sa zicem 100-300 lei, care sa fie transferata automat in contul creditului dumneavoastra. Aveti astfel numai avantaje. Banca nu mai poate sa perceapa dobanda la suma nou returnata, nici acum, nici pe viitor. Si in plus, rata scade din acel moment inainte. Veti simti suma lipsa din venituri? Poate una, doua luni la inceput. Dar apoi, banii care nu se vad se uita.

Cat de mica e noua rata? Noi am returnat 10.000 lei in avans si rata creditului a scazut cu 50 lei lunar, permanent pentru restul celor 17 ani. Apoi am adaugat o suma modica, si dupa 3 ani platisem aproape jumatate din suma imprumutata de la banca.

Merita? Aflati aici cu acest calculator.

Ce e mai profitabil: sa platiti creditul prima Casa in avans lunar sau atunci cand strangeti o suma mai mare de bani? Ambele metode sunt utile pentru dumneavoastra, dar mai eficienta este metoda platilor constante lunar. In plus puteti renunta la ea daca treceti printr-o perioada cand aveti nevoie de bani.

4. Scurtati durata creditului

Cea mai eficienta metoda de a plati mai putine comisioane catre banci este sa scurtati durata creditului. Revenind la punctul 1, este vremea sa va informati. Creditul luat de noi stabilea ca putem face o singura data acest lucru, dupa ce creditul implinea trei ani. De ce trei ani? pentru ca in primii trei ani de credit banca ia maximum de dobanzi si taxe pentru creditul contractat.

Cum am procedat: se depune o cerere la banca si se plateste o taxa de evaluare dosar. Cum stiti ce perioada sa alegeti? Folositi acest calculator.

Noi am ales o perioada de 4 ani, cu o rata acceptabila, si iata cum dupa 7 ani am terminat de platit mai repede creditul Prima Casa.

5. Refinantarea, merita?

Poate banca la care ati contractat imprumutul ofera conditii care nu va avantajeaza: dobanda mare si imposibilitatea de a scurta creditul. Ganditi-va sa mutati creditul la alta banca. Iata aici un calculator de refinantare.

Avestea sunt metodele prin care noi am platit mai repede creditul Prima casa. Secretul reusitei a fost informarea, perseverenta si explorarea optiunilor. Voi ce metode ati incercat?
Acest articol ne-a fost trimis de catre colaboratoarea noastra, Elena. Pe Elena o puteti gasi aici – https://twitter.com/helis22.

Related Post

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


eleven + 17 =