Muzica – o poarta catre o lume mai frumoasa

Cand eram eu mica, la inceputul anilor ’90, nu erau prea multe surse de divertisment – televizorul alb-negru la care prindeam doar TVR1, casetofonul parintilor mei la care cu greu se auzeau cateva posturi de radio, plus pick-up-ul la care ascultam basme inainte sa se strice.

Deci prima mea intalnire cu muzica clasica nu tin minte sa fi venit de pe niciunul dintre aceste canale, ci ceva mai tarziu, cand eram mai marisoara – suficient de mare incat parintii sa ma lase sa merg singura circa doi kilometri pana la Clubul Elevilor din oraselul meu natal.

Acolo mergeam frecvent la cursuri de dansuri, de desen sau la alte activitati, iar ceea ce tin minte si acum este pianul enorm din sala de la intrare. Cand deschideam usa era primul lucru pe care il vedeam – negru, lucios, aflat de cealalta parte a camerei. Il priveam vrajita de fiecare data cand treceam pe langa el, atunci cand nu ma vedea nimeni il atingeam usor, insa nu indrazneam sa-i apas vreo clapa, nu stiam exact ce s-ar intampla, daca-l stric sau daca ma cearta cineva ca l-am atins.

Tin minte ca intr-o zi cand am intrat – cineva canta la el. Am ramas vrajita de modul in care ii alunecau degetele pe clape, de sunetele care ieseau, de expresia de pe fata barbatului care canta. Mi s-a parut ca mi s-a deschis o poarta catre o lume de care nu stiam nici macar ca exista.

Mult mai tarziu, in liceu, am fost la un concert de jazz al lui Harry Tavitian. Nu stiu cum sa explic, daca ma fac inteleasa – intr-un orasel de provincie in care nu prea se intampla mare lucru, in care cinematograful local s-a desfiintat, iar cele mai multe localuri se inchid la cel tarziu ora 22:00, ocaziile in care este vreun spectacol, vine o trupa de teatru sau un artist in concert sunt evenimente la care trebuie sa mergi si la care te gandesti mult timp de aceea, rememorand senzatiile, intamplarile, starea din acea zi.

Poate de aceea si acest concert de jazz ramane cea mai semnificativa interactiune pe care am avut-o cu muzica si cu pianul pana acum. Am ramas surprinsa sa vad ca Harry Tavitian era pe scena cu un pian. In mintea mea – jazz-ul se asocia cu saxofonul, pentru ca asta era imaginea pe care o aveam din filme. Insa timp de o ora – o ora si ceva – pianul parca a prins viata sub degetele lui, am fost absolut uimita de multitudinea de sunete si de emotii pe care era capabil sa le starneasca.

Tin minte si acum o parte din explicatiile artistului, cum ne povestea cate ceva din istoria muzicii – despre negri care cantau la pian incercand sa reproduca ceea ce ascultau in casele proprietarilor, despre muzica gospel, despre dezvoltarea muzicii in istorie etc.

Toate aceste lucruri mi le-am amintit atunci cand am descoperit ca intre 1 si 9 iulie va avea loc un eveniment tare frumos in Bucuresti – cea de-a III-a editie a Marilor Serate Muzicale ale Bucurestiului.

Interpreti renumiti de la noi si din strainatate vor interpreta lucrari clasice in spectacole care se vor desfasura atat la Opera Comica pentru Copii (intre 1 si 6 iulie), cat si pe scena Ateneului Roman (intre 7 si 9 iulie). Pentru mai multe amanunte puteti intra pe pagina de facebook Marile Serate.

Sper sa ne vedem acolo! 🙂

Sursa foto: pixabay

Related Post

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


14 + 12 =