15 ianuarie – ziua in care il celebram pe Mihai Eminescu

Astazi se implinesc 167 de ani de la nasterea poetului nostru national, Mihai Eminescu. Poetul s-a nascut in 1850, la Botosani, intr-o familie numeroasa, fiind al saptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici si al Ralucai. Copilaria a petrecut-o la Botosani si Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, in contact cu oamenii si cu natura, stare evocata cu adanca nostalgie in poezia de mai tarziu.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII si XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creatia sa apartinand unui romantism literar relativ intarziat. Poetul avea o buna educatie filosofica, opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gandire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant si Hegel.

Publicistica eminesciana ofera cititorilor o radiografie a vietii politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epoca; in plus ziaristul era la nevoie si cronicar literar sau teatral, scria despre viata mondena sau despre evenimente de mai mica importanta, fiind un veritabil cronicar al momentului.

A publicat primul sau poem la varsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat sa studieze la Viena, continuand mai apoi studiile la Berlin. Manuscrisele poetului – 46 de volume (aproximativ 14.000 de file), au fost daruite Academiei Romane de Titu Maiorescu.

Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, la Bucuresti. Ziarul Romanul anunta ziua urmatoare la stiri doar atat: Eminescu nu mai este. Acest a fost inmormantat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucuresti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Romane.

Mai jos va las versurile uneia dintre poeziile mele preferate scrise de Eminescu:

Melancolie

Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopţii moartă.
O, dormi, o, dormi în pace printre făclii o mie
Şi în mormânt albastru şi-n pânze argintie,
În mausoleu-ţi mândru, al cerurilor arc,

Tu adorat şi dulce al nopţilor monarc!
Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă,
Ce sate şi câmpie c-un luciu văl îmbracă;
Văzduhul scânteiază şi ca unse cu var
Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar.

Şi ţintirimul singur cu strâmbe cruci veghează,
O cucuvaie sură pe una se aşează,
Clopotniţa trosneşte, în stâlpi izbeşte toaca,
Şi străveziul demon prin aer când să treacă,
Atinge-ncet arama cu zimţii-aripei sale
De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.

Biserica-n ruină
Stă cuvioasă, tristă, pustie şi bătrână,
Şi prin ferestre sparte, prin uşi ţiuie vântul –
Se pare că vrăjeşte şi că-i auzi cuvântul –
http://Versuri.ro/w/gfldml
Năuntrul ei pe stâlpii-i, pereţi, iconostas,
Abia conture triste şi umbre au rămas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin şi obscur,
Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.

…………………

Credinţa zugrăveşte icoanele-n biserici –
Şi-n sufletu-mi pusese poveştile-i feerici,
Dar de-ale vieţii valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste şi umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răguşit, tomnatec, vrăjeşte trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi ţiu,
Ea bate ca şi cariul încet într-un sicriu.

Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea – şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?… Parc-am murit de mult.

Sursa articol: wikipedia